Gândirea lui Saul: prototip al teologiei creștine – partea I


Apostolul cu cea mai mare prezență în scrierile Noului Testament este Pavel. El a fost numit apostolul neamurilor după ce Dumnezeu i-a încredințat vestirea Evangheliei la neamuri. Înainte de convertirea relatată în Faptele Apostolilor 9 el era unul dintre cei mai renumiți învățați iudei și unul dintre cei mai zeloși în persecutarea creștinilor. Saul, înainte de convertire, este un exemplu viu al unui om care crede că este în slujba lui Dumnezeu, dar este orbit de prejudecăți. Din păcate pentru milioanele de creștini de astăzi lumea teologică modernă păstrează încă tiparele de gândire ale lui Saul, în loc să le primească pe cele ale lui Pavel.

Ce credea Saul? Că Legea lui Dumnezeu, sistemul religios de oferire a jertfelor pentru păcat, ceremoniile pentru curăție și circumcizia, aprobate și poruncite de Dumnezeu, erau făcute fără efect de credința în Isus. Ținând cont de faptul că Scripturile erau cele care cereau aceste lucruri, nu este de mirare că un mare om al religiei iudaice se împotrivea creștinilor și lui Isus Hristos, fondatorul creștinismului, despre care Saul nu credea că este trimis de Dumnezeu. Pentru el, Isus Hristos era un pericol la adresa religiei iudaice și a poporului iudeu. Intoleranța lui față de această nouă ”partidă” ar fi fost corectă dacă gândirea lui religioasă nu ar fi avut mari lacune.

Pentru că avea zel pentru Dumnezeu, dar fusese greșit condus de învățători, Isus Hristos i se descoperă lui Saul și-l face un vas (Fapte 9: 15-16) zelos care să poarte Evanghelia la neamuri. Revelația lui Isus Hristos de pe drumul Damascului îl zdruncină puternic. El Îl recunoaște pe Isus ca fiind autorul adevăratei religii și pleacă în Arabia unde  întunericul din mintea lui este risipit de lumina Evangheliei

Acolo el descoperă că Isus nu făcea fără efect niciunul din principiile Scripturilor, ci le împlinea.

”Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Matei 5: 17

Gândirea lui Saul este un prototip pentru gândirea creștină care s-a  dezvoltat de-a lungul timpului, de la primii părinți bisericești până în zilele noastre. Marea masă creștină de astăzi poartă cu ea aceleași prejudecăți avute și de Saul. Conflictul dintre Lege și Evanghelie, dintre ceremonie și cruce, dilema cu privire la tăierea împrejur etc, sunt caracteristici ale gândirii creștine. Pe drumul Damascului, Saul intră într-un proces de transformare al minții și vieții lui. El a învățat că Domnul Isus este inițiatorul și fundamentul întregului sistem religios iudaic, că prin moartea Lui pe cruce tipul întâlnește antitipul, că Legea și Profeția se împlinesc.

Care sunt elementele cele mai importante care s-au schimbat în gândirea lui Saul după experiența Damascului și cei trei ani din Arabia?

Înțelegerea tăierii împrejur

În timpul robiei babiloniene, tăierea împrejur a devenit unul din simbolurile caracteristice ale iudaismului, un semn al apartenenței la făgăduința veșniciei:

”Oricine este netăiat împrejur aparține fiilor lui Belial, copiiilor osândei și pieirii veșnice… mânia lui Dumnezeu va fi aprinsă împotriva copiiilor legământului dacă aceștia fac ca membrii trupului lor să fie ca și acei ai neamurilor și vor fi expulzați și exterminați de pe pământ” Cartea Jubileelor xv. 26-27

A fi necircumcis este o pată. Tăierea împrejur va îndepărta aceea pată și va face ca urmașii lui Avraam să fie fără prihană.

”Mare este (preceptul) circumcizia deoarece întrece legile cu privire la lepră. Rabinul spune, mare este circumcizia pentru că (în ciuda) poruncilor pe care Avraam le-a ascultat el nu a fost considerat fără prihană până nu sa circumcis, așa după cum este scris, umblă înaintea mea și fi fără prihană.” Nederim, 31b.

Tăierea împrejur pentru evrei era nu un semn al apartenenței la poporul lui Dumnezeu, ci un semn al neprihănirii, în strânsă legătură cu păcatul. Saul a învățat și a crezut aceste lucruri. El a crezut că un evreu tăiat împrejur era un fiu al lui Dumnezeu fără prihană, fără păcat (Filipeni 3: 6). Întâlnirea cu Adevărul Sfintelor Scripturi a fost un șoc pentru el, pentru că trebuia să renunțe la întregul sistem de gândire pe care îl avea. Concepția pe care o dezvoltase cu privire la rolul circumciziei și la păcat trebuia să se schimbe. Iată ce a înțeles Saul, după ce a cunoscut Adevărul:

” Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul! Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa  i -a fost socotită ca neprihănire. Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.” Romani 4: 8-12 

Pavel a înțeles că neprihănirea nu se căpăta prin tăierea împrejur așa cum afirmau învățătorii lui Israel. El a înțeles că Scripturile nu învățau că neprihănirea se capătă prin circumcizie, ci că această învățătură a fost o eroare umană. Astfel el nu a mai privit pe creștini ca fiind în opoziție cu Vechiul Testament, ci a înțeles că porunca dată lui Avraam își găsea împlinirea în Evanghelie. Cum?

Privind cu atenție la detaliile momentului în care Dumnezeu îi spune lui Avraam despre tăierea împrejur. La vârsta de 86 de ani lui Avraam i se naște un copil. Nu era copilul făgăduit de Dumnezeu. Avraam nu avusese răbdare ca Dumnezeu să își împlinească făgăduința și s-a oferit să-L ajute pe Dumnezeu, încălcând legământul căsătoriei. Dumnezeu nu este de acord cu planul lui Avraam și nu îngăduie ca Ismael să-i fie moștenitor, cu toate că el era primul născut. Treisprezece ani mai târziu, Dumnezeu i se arată și îi cere să se taie împrejur el și orice parte bărbătească din casa lui. În același timp îi spune că Sara va da naștere unui fiu. Când aude această făgăduință Avraam nu crede, și îi solicită lui Dumnezeu să-l binecuvinteze pe Ismael, pe copilul născut în afara făgăduinței. După ce termină de vorbit, Dumnezeu s-a înălțat de la Avraam care:

 „… a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui, şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca, pe care i-o dăduse Dumnezeu.” Geneza 17: 23

În Geneza 15 Dumnezeu îi face lui Avraam promisiunea că i se va naște un fiu. Avraam îl crede pe Dumnezeu și lucrul acesta i se va socoti ca neprihănire. Dar el nu așteaptă împlinirea făgăduinței. La sfatul soției lui, Avraam ”împlinește” în carne cuvintele lui Dumnezeu. Carnea împlinește făgăduința? Niciodată! Dumnezeu se arată peste 13 ani și-i cere lui Avraam să se taie împrejur în carne ca semn al faptului că nu carnea împlinește făgăduința. Pavel spune că Avraam ” a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur.”

Tăierea împrejur era un semn al acceptării neprihănirii prin credință, al unei vieți sfinte. Era o dovadă fizică care atesta că cei care primesc acest semn sunt devotați lui Dumnezeu și rămân separați de idolatrie ascultând de legea lui Dumnezeu. Tăindu-se împrejur, evreii se angajaseră cu solemnitate să-și facă partea lor din legământul încheiat cu Avraam, de a fi separați de celelalte neamuri și fără prihană. Eșecul urmașilor lui Avraam de a se tăia împrejur era un semn al neprimirii neprihănirii prin credință, iar lucrul acesta le aduce pieirea.

Tăierea prepuțului este un simbol al tăierii inimii. Saul din Tars a înțeles că cel pe care-L prigonea nu era împotriva tăierii împrejur, că nu o desfințase. Ci dimpotrivă, împlinise făgăduința făcută lui Adam în Eden după căderea în păcat. Saul a înțeles că omul are nevoie de o tăiere împrejur, aceea a inimii. La fel a înțeles și Petru, Ioan, Iacov, precum și ceilalți apostoli. Ei înțeleseseră cu claritate de ce Dumnezeu i-a dat lui Avraam tăierea împrejur și cum aceasta era un simbol al ascultării de Dumnezeu.

Invitația lui Pavel din Romani 4: 11 este ca noi să avem credința pe care o avea Avraam înainte de a primi porunca de a se tăia împrejur. Aceea credință se spijinește pe Dumnezeu și omul nu intervine să ajute sau să schimbe planurile lui Dumnezeu. Tăierea împrejur a inimii este o dovadă că am primit aceea credință în sângele ispășitor al lui Isus și că legea este în inimile noastre (Evrei 8: 10, 10: 16).

”… este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. Lucrurile acestea trebuiesc luate într-alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, – căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. Fiindcă este scris: Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat. Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întâmplă şi acum. Dar ce zice Scriptura? Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode. De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.”  Galateni 4: 22-31

Nu există nicio urmă de dezacord între tăierea împrejur și Evanghelie. Afirmația lui Pavel  din Galateni 5: 2 ”Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic” nu desfințează porunca dată de Isus lui Avraam, ci arată că tăierea împrejur nu putea oferii neprihănirea pe care numai Isus o putea da în cadrul ascultării de Lege.

Este foarte probabil ca poziția lui Pavel să fi supărat pe unii creștini iudei care nu puteau crede adevărul despre tăierea împrejur. De asemenea, răstălmăcind cuvintele lui Pavel, s-au născut și unii care au spus că nu mai trebuie ascultată Legea de vreme ce tăierea împrejur era un semn al ascultării. Pentru aceștia a vorbit fratele Domnului:

”Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să -l mântuiască?… Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși… Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire; şi el a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.” Iacov 2: 14 – 24.

Cuvântarea aceasta a lui Iacov supără pe cei care gândesc ca și Saul. Ei preferă să se îndoiască de capacitatea lui Iacov de a percepe Adevărul, mai degrabă decât să se îndoiască de capacitatea lor de acceptare a adevărului.

Noi avem astăzi nevoie să ne tăiem inimile împrejur dacă vrem să fim numiți prietenii lui Dumnezeu, așa cum a fost numit și Avraam (2 Cronici 20: 7[1]). Prietenia lui Avraam cu Dumnezeu a fost dezvoltată în cadrul legământului harului și includea ca semn al credinței tăierea împrejur și ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Condițiile legământului harului au rămas neschimbate: tăierea împrejur a inimii și ascultarea de Lege.

 Partea a II – a

 



[1] În versiunea Cornilescu este redat „Avraam care te iubea”. KJV împreună cu multe alte traduceri spun ”Avraam prietenul Tău pentru totdeuna”. Cuvântul tradus prieten în unele traduceri sau a iubi în Cornilescu este אָהַב ‘ahab – 0157.  

 

Comments & Responses

Leave a Reply