Gândirea lui Saul: prototip al teologiei creștine – partea a II-a


Într-un studiu trecut am început să discutăm despre gândirea lui Saul care este un prototip al gândirii creștine. Aceasta a purtat de-a lungul secolelor în bagajele ei unele din prejudecățile lui Saul. Studiul prezent tratează o altă prejudecată avută de Saul, la care acesta a renunțat după experiența Damascului, dar care, cu anumite lucruri în plus sau în minus, formează chiar și astăzi o structură de bază în teologia creștină – Legea.

Saul credea că Legea îi aduce mântuirea. Așa fusese învățat. Declarația lui făcută după convertire arată că el se socotea fără prihană înaintea lui Dumnezeu datorită felului în care se raporta la Lege (vezi Filipeni 3: 6). În cea mai mare parte a ei, lumea creștină păstrează aceeași prejudecată atunci când vorbește despre Lege în raport cu Evanghelia. Pentru creștinii de astăzi Legea este un element antic, și o experiență tristă din viața poporului Israel. Se consideră că legământul de la Sinai care avea ca obiectiv păzirea legii era un legământ mântuitor; în dispensațiunea iudaică erai mântuit dacă păzeai Legea,în cea creștină ești mântuit prin credință. Așa a înțeles și Saul – că Legea îi aduce mântuirea, iar atunci când creștinii arătau o anumită poziție față de Lege, el a tras concluzia că aceștia erau împotriva Legii, împotriva lui Moise, și deci împotriva lui Dumnezeu. Astfel el a ajuns la concluzia că Evanghelia este împotriva Legii. Atitudinea ostilă a lui Saul față de creștini și dorința acestuia de a-i ucide, ne pot face să tragem o concluzie corectă în ceea ce îl privește, și anume că el nu era neprihănit, dar bazată pe o construcție logică greșită. O concluzie corectă nu se poate spijini pe un cadru greșit, nu ar fi etic. Iată de ce! În Deuteronom 13: 6-10, Dumnezeu poruncește să fie ucis cu pietre orice om care aduce în Israel o închinare falsă. Pentru Saul, creștinismul era o închinare falsă. De ce? Pentru că, credea el, ei dau la o parte Legea lui Moise și deci pe Dumnezeul care a dat Legea pe muntele Sinai și pun în locul ei Evanghelia lui Isus Hristos. Saul, în momentul în care a plecat la Damasc a pornit să împlinească Legea dată de Jehova. Privită prin ochii lui acțiunea nu era greșită, el nu ucidea, ci elimina apostazia din Israel. Saul nu ar trebui să fie judecat de noi în acest aspect, ci el trebuie înțeles. Saul greșea prin faptul că nu înțelegea corect Evanghelia. Și nu înțelegea corect Evanghelia pentru că nu a înțeles corect nici Legea de pe muntele Sinai. O înțelegere greșită a Legii l-a făcut să creadă că este neprihănit, și i-a dezvoltat o înțelegere greșită în ceea ce privește Evanghelia care venea tot de la Dumnezeu, iar această greșeală în gândire a construit o atitudine de opoziție față de Dumnezeu în timp ce credea că îi slujește.

 Neînțelegerea corectă a Legii de pe Sinai va conduce pe om la a nu înțelege pe deplin Evanghelia, lucru care va da naștere unui model comportamental în care omul se simte credincios lui Dumnezeu, dar de fapt el Îi este împotrivă.

Greșeala lui Saul era în gândirea lui. Acțiunile lui, dacă nu ar fi greșit în gândire, ar fi fost corecte, dar pentru că a înțeles greșit a acționat greșit. Trebuie să vedem care a fost aspectul greșit din gândirea lui Pavel în ceea ce privește Legea; ce credea el despre Lege și ce a intenționat Dumnezeu prin Lege. Începem cu Legea din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

O definiție importantă a Legii o găsim în Psalmul 119. Versetul 142 ne spune că Legea este Adevărul.

 „Dreptatea Ta este o dreptate veșnică, şi Legea Ta este adevărul.” Psalmii 119: 142

             Un alt verset din Sfintele Scripturi spun că Adevărul este Isus:

 „Isus i -a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” Ioan 14: 6

Credeți că ar fi greșit să spunem că de vreme ce Legea este Adevărul și Isus este Adevărul, Legea este Isus? Cu siguranță, modelul gândirii lui Saul ne va face să spunem că este greșit. Dar Legea divină nu este altceva decât expresia caracterului lui Dumnezeu. Ea ne învață să facem deosebire între ceea ce este sfânt și ceea ce este nesfânt. Ea este:

desăvârșită

 ”Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” – Psalmul 19: 7

 veșnică

 ”… toate legile Tale cele drepte sunt veșnice.” – Psalmul 119: 16

 este în inima omului

 ”Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii” – Psalmul 37: 31 

Lucrul care a generat probleme în viața spirituală a fariseului Saul este înțelegerea greșită că Legea avea un rol expiator, în vreme ce Legea era o oglindă a Creatorului. Niciodată Dumnezeu nu a folosit Legea cu scopul de a mântui așa cum a înțeles Saul și cei mai mulți dintre creștinii de astăzi. Legea, expresie a Dumnezeirii, trebuia să arate cum este Dumnezeu și cum trebuie să fie omul. Din punctul de vedere a lui Saul, Legea trebuia să-i aducă neprihănirea, de aceea se lupta de unul singur să o păzească. Dar ea trebuia să aducă cunoștința păcatului și să-i arate omului calea pe care trebuie să meargă pentru a fi în armonie cu Dumnezeu. Saul nu a înțeles lucrul acesta, dar Pavel da:

 ”Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Romani 3: 20

Astfel Legea care negreșit este sfântă, dreaptă și bună (Romani 7: 12) nu trebuie socotită ca un mijloc prin care Dumnezeu a intenționat să realizeze (prin păzirea ei) mântuirea iudeilor. Legea de pe Sinai trebuia să arate nevoia unui Mântuitor. Văzând sfințenia Legii și păcatul inimii lor israeliții trebuiau să suspine după cineva care să-i scape din condamnare. Legea indica nevoia după Evanghelie. Și este numai normal, pentru că Legea a existat înainte de Har. Noi nu am fi avut nevoie de Har dacă nu am fi păcătuit, iar Evanghelia este vestea bună care ne spune că Dumnezeu acordă Har oricărui om care se întoarce de la calea inimii lui la Lege, la El.

Pentru că a înțeles greșit rolul și scopul Legii, Saul a fost incapabil să înțeleagă Evanghelia. El nu avea nevoie de neprihănirea din Evanghelie, de vreme ce avea neprihănire din Lege. Și haideți să fim onești – dacă considerăm că în dispensațiunea iudaică legea avea un caracter expiator trebuie să spunem că Saul a fost neprihănit, pentru că nici atunci când încuviința uciderea lui Ștefan, nici atunci când pornise la Damasc el nu se afla în afara Legii Divine. El apăra onoarea lui Dumnezeu prin faptul că eradica o mișcare care spunea că nu prin Lege vine mântuirea.

Greșeala lui Saul este și greșeala noastră. Din fericire, Saul după întâlnirea cu Isus, și-a dat seama de greșeala înțelegerii sale. El a privit apoi Legea așa cum era ea, ca pe instrumentul prin care Dumnzeu face deosebire între ceea ce este sfânt și ceea ce nu este sfânt. Și a înțeles că o singură greșeală în ceea ce privește Legea, cere cu necesitate să existe Evanghelia. Dar niciodată Pavel nu a ajuns la concluzia că existența Evangheliei cere cu necesitate moartea Legii. Pentru el Legea dătătoare de viață a murit, pentru că nu Legea dă mântuirea, ci Isus, iar în locul ei Pavel a așezat adevărata Lege, aceea despre care psalmistul spune că este în inimă. Este tot cea de pe Sinai, neschimbată, dar cu alt sens decât cel pe care i l-au dat israeliții.

Partea I
Partea a III – a

 

 

Comments & Responses

Leave a Reply